Proiect Art Decor: amenajarea textilă a unei locuințe private din Vaslui

Proiect: Casă particulară, Vaslui

An: 2016

Servicii: consiliere, măsurători, creare și realizare design perdele și draperii, accesorii perdele (rejansă, cârlige, bara etc.), montaj

 

Pentru a înțelege și mai bine cum lucrăm noi, echipa Art Decor, vom trece în revistă un proiect recent pe care l-am finalizat la Vaslui. Este vorba despre o casă particulară, unde ne-am adus contribuția, alături de designer și proprietar, în amenajarea textilă a locuinței.

proiect-amenajare-textila-ArtDecor

Aceasta înseamnă: perdele și draperii pentru întreaga locuință, de aprox. 300 mp, amenajată într-un stil clasic, cu mobilier din lemn masiv, parchet de lemn și finisaje pe măsură.

Provocarea noastră: fereastra și ușa din holul spațios și primitor care-ți atrăgeau din prima privirea imediat ce intrai în locuință. Pe lângă faptul că trebuiau puse în valoare, o altă provocare a fost înălțimea ferestrei, de aprox. 5 m. Am creat o perdea dintr-o țesătură fină și elegantă, cu inserție de dantelă pe margine  și în partea superioară. S-a mers pe două perdele cu rejansă, culoarea untului, ușor suprapuse și, ulterior, prinse în într-un cui elegant cu o fundă.

 

Astfel, când intri în locuință, privirea îți fuge fix pe această fereastră impresionantă. Modul în care au fost prinse perdelele este și practic, pentru că atunci când se folosește ușa, nu ești obligat să dai perdeaua la o parte.

amenajare-textila-ArtDecor2

În acest caz, montajul s-a făcut cu ajutorul schelelor.

 

Pentru living, locul de luat masa, bibliotecă și birou s-a mers pe aceeași linie: perdele și draperii. Pentru perdele s-a păstrat aceeași țesătură și același stil, doar că inserția din dantelă se regăsește doar în partea inferioară a perdelei. Se păstrează tonurile de bej și culoarea untului, dar se accentuează totul cu ajutorul draperiei din două țesături: una uni, în partea de sus și una din jacquard, cu imprimeu în partea inferioară. Draperiile sunt prinse cu  pasmanterie asortată. Așa cum se poate observa din imagine, marginea este decorată cu șnur pe care-l regăsim și la îmbinarea celor două tipuri de țesături din care sunt realizate draperiile.

 

Pentru montaj: echipa Art Decor s-a deplasat la fața locului, unde și-au petrecut câteva ore pentru a monta perdelele și draperiile.

amenajare-perdele-la-comanda-ArtDecor

În general, pentru living și camerele de zi se optează pentru țesături care dau greutate camerei. Totodată, în acest caz s-a păstrat tonul sobru al amenajării.

 

Pentru geamurile de la bucătărie, care dau înspre grădina de vară, s-au ales perdele scurte, montate la jumătatea geamului pentru a păstra cât mai mult din lumina naturală. Perdeluțele au o bandă decorativă care se asortează cu blatul și inserție de dantelă.

 

Holul de la etajul 1 este și el generos și bogat în geamuri care asigură lumina naturală. Am păstrat stilul și țesăturile, iar pentru cele două ferestre și ușa care dă înspre balcon, am mers pe aceeași perdea, propunând doar un stil de prindere diferit.

 

Cele două perdele de la geamuri au fost prinse pe mijloc cu o fundă generoasă, în timp ce perdeaua de la ușă a fost prinsă într-un cui tot cu fundă.

amenajare-perdea-bucatarie-ArtDecor

În dormitoare s-a mers tot pe o perdea cu rejansă și inserție de dantelă. În cazul dormitoarelor nu s-au mai folosit draperii, accentul fiind dat de mobilier și alte elemente decorative din locuință.
V-a plăcut proiectul nostru de amenajare textilă? Vă doriți o ofertă personalizată? Contactați-ne aici.

Post Author: Diana

2 thoughts on “Proiect Art Decor: amenajarea textilă a unei locuințe private din Vaslui

    Ioana

    (august 30, 2016 - 6:21 am)

    Foarte frumoase draperiile! Se vede ca sunt atent lucrate. Felicitari, Art Decor!

    Elena

    (august 30, 2016 - 6:41 am)

    Ce proiect frumos de amenajare textila! Imi palc foarte mult perdelele de la fereastra mare… Chiar sint spectaculoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *